Psihoterapia cognitivă este o formă de strategie structurată, pe termen scurt, directivă, orientată către simptome, de stimulare a transformărilor structurii cognitive a „I” personalului, cu dovezi de transformări pe stratul comportamental. Această direcție în ansamblu se referă la unul dintre conceptele învățării cognitiv-comportamentale moderne în practica psihoterapeutică.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală studiază mecanismele individului de a percepe circumstanțele și gândirea personalității, contribuie la dezvoltarea unei viziuni mai realiste a ceea ce se întâmplă. Datorită formării unei atitudini adecvate față de evenimentele care apar, se naște un comportament mai consistent. La rândul său, psihoterapia cognitivă este concentrată pe a ajuta indivizii să găsească soluții pentru situații problematice. Funcționează în circumstanțe în care este nevoie să găsiți cele mai noi forme de comportament, construind viitorul, consolidând rezultatul.

Tehnicile de psihoterapie cognitivă sunt utilizate în mod constant în anumite faze ale procesului psihoterapeutic în combinație cu alte tehnici. O abordare cognitivă a defectelor sferei emoționale transformă punctul de vedere al indivizilor asupra propriei personalități și probleme. Acest tip de terapie este convenabil, deoarece se combină armonios cu orice abordare a unei orientări psihoterapeutice, este capabil să completeze alte metode și să-și îmbogățească în mod semnificativ eficacitatea.

Psihoterapie cognitivă Beck

Psihoterapia cognitiv-comportamentală modernă este considerată denumirea generală pentru psihoterapii, la baza căreia se află afirmația că factorul care provoacă toate abaterile psihologice sunt opiniile și atitudinile disfuncționale. Aaron Beck este considerat creatorul psihoterapiei cognitive. A lansat dezvoltarea direcției cognitive în psihiatrie și psihologie. Esența sa constă în faptul că absolut toate problemele umane sunt formate din gândirea negativă. Personalitatea interpretează evenimente externe conform următoarei scheme: stimulii acționează asupra sistemului cognitiv, care, la rândul său, interpretează mesajul, adică se nasc gânduri care generează sentimente sau provoacă un anumit comportament.

Aaron Beck credea că gândurile oamenilor le determină emoțiile, care determină reacțiile comportamentale corespunzătoare, iar acestea, la rândul lor, își modelează locul în societate. El a susținut că nu lumea a fost inițial proastă, dar oamenii o văd așa. Când interpretările individului se abateră puternic de la evenimente externe, apare patologia psihică.

Beck a observat pacienți cu depresie nevrotică. În timpul observațiilor, el a observat că în experiențele pacienților se auzeau în mod constant temele unei stări de spirit defetiste, lipsa de speranță și inadecvare. Drept urmare, am dedus următoarea teză că o stare depresivă se dezvoltă la subiecți care înțeleg lumea prin trei categorii negative:

- o privire negativă asupra prezentului, adică indiferent de ceea ce se întâmplă, persoana deprimată se concentrează asupra aspectelor negative, în timp ce viața de zi cu zi le oferă o anumită experiență de care se bucură majoritatea indivizilor;

- lipsa de speranță resimțită în raport cu viitorul, adică individul deprimat, care își imaginează viitorul, găsește în el evenimente extrem de sumbre;

- o stimă de sine scăzută, adică un subiect deprimat crede că este insolvabil, nimic lipsit de valoare și neajutorat.

În psihoterapia cognitivă, Aaron Beck a dezvoltat un program terapeutic comportamental care folosește mecanisme precum autocontrol , modelare, teme, jocuri de rol etc. El a lucrat în principal cu pacienții care suferă de diverse tulburări de personalitate.

Conceptul său este descris într-o lucrare intitulată: "Beck, psihoterapia cognitivă Freeman a tulburărilor de personalitate". Freeman și Beck erau convinși că fiecare tulburare de personalitate se caracterizează printr-o predominanță a anumitor puncte de vedere și strategii care formează un profil specific caracteristic unei anumite tulburări. Beck a susținut că strategiile pot compensa sau pot proveni din experiență. Schemele de corecție profundă a tulburărilor de personalitate pot fi derivate ca urmare a unei analize rapide a gândurilor mecanice ale individului. Utilizarea imaginației și experiența secundară a unei experiențe traumatice pot declanșa activarea tiparelor profunde.

De asemenea, în lucrarea lui Beck, Freeman, „Psihoterapia cognitivă a tulburărilor de personalitate”, autorii s-au concentrat pe importanța relațiilor psihoterapeutice în lucrul cu indivizi care suferă de tulburări de personalitate. Deoarece destul de des în practică există un astfel de aspect specific al construirii relațiilor dintre terapeut și pacient, cunoscut sub numele de „rezistență”.

Psihoterapia cognitivă a tulburărilor de personalitate este o proiectare sistematică, care rezolvă situațiile problemelor direcția practicii psihoterapeutice moderne. Adesea este limitată de perioade de timp și aproape niciodată nu depășește treizeci de ședințe. Beck credea că terapeutul trebuie să fie binevoitor, empatic și sincer. Terapeutul însuși ar trebui să fie standardul a ceea ce caută să învețe.

Scopul final al asistenței psihoterapeutice cognitive este detectarea judecăților disfuncționale care provoacă apariția stărilor de spirit și a comportamentului depresiv, apoi transformarea lor. Trebuie menționat că A. Beck nu era interesat de ce gândea pacientul, ci de modul în care gândea. El credea că problema nu era dacă pacientul se iubea pe el însuși, ci la ce categorii se gândea el în funcție de condiții („sunt bun sau rău”).

Metode de psihoterapie cognitivă

Metodele psihoterapiei cognitive se referă la lupta cu gânduri negative, strategii alternative de percepere a problemei, experiența secundară a situațiilor din copilărie, imaginația. Aceste metode vizează crearea de oportunități de uitare sau de învățare nouă. În termeni practice, s-a constatat că transformarea cognitivă este dependentă de gradul de experiență emoțională.

Psihoterapia cognitivă a tulburărilor de personalitate implică utilizarea unei combinații de metode cognitive și tehnici comportamentale care se completează reciproc. Principalul mecanism pentru un rezultat pozitiv este dezvoltarea de noi scheme și transformarea celor vechi.

Psihoterapia cognitivă, utilizată într-o formă generală acceptată, contracarează dorința unei persoane de o interpretare negativă a evenimentelor curente și a ei înșiși, ceea ce este deosebit de eficient în stările de spirit depresive. Deoarece pacienții depresivi sunt adesea caracterizați de prezența gândurilor cu un anumit tip de orientare negativă. Identificarea acestor gânduri și victoria asupra lor este de o importanță fundamentală. Așa că, de exemplu, un pacient deprimat, amintind de evenimentele din săptămâna trecută, spune că atunci încă știa să râdă, dar astăzi a devenit imposibil. Un psihoterapeut care practică o abordare cognitivă, în loc să accepte fără îndoială astfel de gânduri, încurajează studiul și contestă cursul unor astfel de gânduri, invitând pacientul să-și amintească situațiile când a învins o dispoziție depresivă și s-a simțit grozav.

Psihoterapia cognitivă are ca scop lucrul cu ceea ce pacientul își spune însuși. Etapa psihoterapeutică principală este recunoașterea de către pacient a anumitor gânduri, în urma cărora devine posibil să se oprească și să modifice astfel de gânduri până când rezultatele lor au dus individul foarte departe. Există posibilitatea de a schimba gândurile negative la altele care sunt capabile să aibă, în mod evident, un efect pozitiv.

Pe lângă combaterea gândurilor negative, strategiile alternative de percepere a problemei au și potențialul de a transforma calitatea experiențelor. De exemplu, sentimentul general al unei situații este transformat dacă subiectul o percepe ca pe o provocare. De asemenea, în loc să se străduiască cu disperare să reușească prin efectuarea acțiunilor pe care individul nu este capabil să le îndeplinească suficient de bine, ar trebui să se stabilească obiectivul imediat al practicii, ca urmare a căruia se poate obține un succes mult mai mare.

Terapeuții cognitivi folosesc conceptele de provocare și practică pentru a contracara anumite presupuneri inconștiente. Recunoașterea faptului că subiectul este o persoană obișnuită care se caracterizează prin defecte poate minimaliza dificultățile cauzate de instalarea unui angajament absolut față de excelență.

Metodele specifice de detectare a gândurilor automate includ: înregistrarea unor astfel de gânduri, testarea empirică, tehnici de reevaluare, descentare, auto-exprimare, dechastizare, repetarea intenționată a utilizării imaginației.

Exercițiile de psihoterapie cognitivă combină acțiunile de a studia gândurile automate, analiza lor (care condițiile provoacă anxietate sau negativitate) și sarcini în locuri sau condiții care provoacă anxietate. Astfel de exerciții ajută la consolidarea noilor abilități și modificarea treptată a comportamentului.

Tehnici de psihoterapie cognitivă

Abordarea cognitivă în terapie este în mod inextricabil legată de formarea psihologiei cognitive, care se concentrează pe structurile cognitive ale psihicului și se ocupă de elemente de personalitate și abilități logice. Pregătirea în psihoterapia cognitivă este acum răspândită. Conform lui A. Bondarenko, direcția cognitivă combină trei abordări: psihoterapia directă a lui A. Beck, conceptul rațional-emotiv al lui A. Ellis și conceptul realist al lui V. Glasser.

Abordarea cognitivă este învățarea structurată, experimentarea, antrenamentul mental și aspectul comportamental. Se intenționează să ajute individul în stăpânirea următoarelor operații:

- detectarea propriilor gânduri automate negative;

- găsirea unei legături între comportament, cunoștințe și efecte;

- găsirea faptelor „pentru” și „împotriva” gândurilor automate identificate;

- găsirea unor interpretări mai realiste pentru ei;

- instruirea în identificarea și transformarea credințelor dezorganizatoare care duc la deformarea abilităților și experienței.

Pregătirea în psihoterapie cognitivă, metodele și tehnicile sale de bază ajută la identificarea, analizarea și, dacă este necesar, la transformarea percepției negative a situațiilor sau circumstanțelor. Oamenii încep adesea să se teamă de ceea ce au profețit pentru ei înșiși și, ca urmare, se așteaptă cel mai rău. Cu alte cuvinte, subconștientul individului îl avertizează asupra unui posibil pericol până când ajunge într-o situație periculoasă. Drept urmare, subiectul este speriat în avans și încearcă să-l evite.

Urmărind sistematic propriile emoții și încercând să transformi gândirea negativă, poți reduce frica prematură, care poate fi modificată într-un atac de panică. Folosind tehnici cognitive, există posibilitatea schimbării percepției fatale a atacurilor de panică caracteristice unor astfel de gânduri. Datorită acestui fapt, durata atacului de panică se reduce, iar impactul negativ asupra stării emoționale este redus.

Tehnica psihoterapiei cognitive constă în identificarea atitudinilor pacienților (adică atitudinile lor negative trebuie să devină evidente pentru pacienți) și să ajute la înțelegerea efectelor distructive ale unor astfel de atitudini. De asemenea, este important ca subiectul, pe baza propriei sale experiențe, să se asigure că din cauza propriilor credințe nu este suficient de fericit și că ar putea fi mai fericit dacă s-ar fi ghidat de setări mai realiste. Rolul terapeutului constă în furnizarea pacientului cu atitudini sau reguli alternative.

Exerciții de psihoterapie cognitivă pentru relaxare, oprirea fluxului de gânduri, gestionarea motivelor sunt utilizate împreună cu analiza și reglarea activităților cotidiene pentru a spori abilitățile subiecților și accentul lor pe amintiri pozitive.